Top 10 – Invenţii româneşti

Posted: 4 Februarie 2012 in Uncategorized

1. Injecţia cu insulină – €“ Nicolae Paulescu

Nicolae Paulescu, profesor de psihologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, este cel care a descoperit pentru prima oară, în 1921, insulina, hormonul secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şi mineralelor din organism. Paulescu este cel care a demonstrat eficienţa acestei substanţe în reducerea hiperglicemiei şi care a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieţi.

Enciclopediile îi prezintă însă, la acest capitol, pe doi a€œeroi canadieni” Frederick Banting şi Charles Best care, în 1922, aveau să primească Premiul Nobel, în daună lui Paulescu. Cei 30 de ani de muncă şi stăruinţă în laborator ai profesorului au fost furaţi de cei doi tineri canadieni, care luaseră cunoştinţă de muncă românului din publicaţiile vremii. În baza articolelor acestuia, ei au reuşit să izolelze insulina şi să o folosească în tratarea unui pacient. Cu 8 luni înainte, Paulescu publicase într-o revistă de specialitate belgiană rezultatele cercetărilor sale sub titlul a€œRecherches sur le rA´le du pancrA©as dans la€™assimilation nutritive”. Doar că n-o numise insulină, ci pancreina. În 1916, pe când se află în stadiul final al cercetării, trupele germane ocupaseră Bucureştiul. A trebuit să-şi amâne anunţarea rezultatelor definitive.

2. Avionul cu Reacţie -€“ Henri Coandă

În Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris, a găzduit cea de-a doua ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Aeronautică. Au fost expuse cele mai noi piese de aviaţie. Cea mai interesantă maşinărie, care a atras atenţia multora, a fost un avion roşu, fără elice, pe a cărui plăcuţă metalică din scria: COANDĂ-1910. Acest avion trezit interesul atenţia oamenilor nu numai pentru că nu avea elice, ci şi pentru că era total diferit faţă de ceea ce numeau ei până atunci “avion”. Maşinăria avea două aripi duble şi un singur loc, o anvergură de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg şi o forţă a propulsiei de 220 kg. Cea mai interesantă parte din avionul lui Coandă era sistemul de propulsie,o adevărată revoluţie în construcţia de motoare de avioane, care avea să constituie soluţia viitorului.

3. Gerovital -€“ Ana Aslan

Medic român specialist în gerontologie, academician din 1974 şi director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, Ana Aslan a evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital sau vitamina H3. Produsul geriatric a fost preparat în anul 1952 şi brevetat în peste 30 de ţări. În acelaşi an ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslanaa‚”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru ţările dezvoltate, prin asistenţă clinică şi cercetare.

„Ana Aslan” are, anual, mii de pacienţi. Efectele terapiei Aslan asupra îmbătrânirii au convins încă de la început, aducând institutului pacienţi cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, prinţese, conţi şi directori ai unor mari bănci ale lumii. Renumele produselor “€œAslan” a trecut şi Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “€œGerovital”.

4. Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino

Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală, a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privind vibronul holeric şi vaccinarea antiholerica. Pe baza cercetărilor desfăşurate în această direcţie, medicul a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerica, numită ““Metoda Cantacuzinoa‚”, folosită şi astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră.. Implicându-se în studiul holerei, tifosului exantematic şi tuberculozei, aduce contribuţii remarcabile. A creat noţiunea de imunitate prin contact.

În campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerica masivă în focarele infecţioase, cunoscută în ştiinţă ca „Marea experienţă românească”, care a salvat multe mii de vieţi, şi a iniţiat măsurile de combatere a epidemiei de holeră. În primul Război Mondial, în calitate de conducător al serviciilor sanitare militare şi civile, a luat măsurile de combatere a marii epidemii de tifos exantematic. Creează o serie de lucrări că: descoperirea imunităţii celulare şi umorale, sensibilitatea şi lipsa de imunitate a organismului faţă de scarlatină, studii cu renume mondial asupra holerei şi vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creează vaccinul antitific.

5. Stiloul – Petrache Poenaru

În anul 1821, braileanul Petrache Poenaru, pandur, creator al steagului României moderne, inginer, matematician, inventator şi membru titular al Academiei Române din 1870, a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu în timpul revoluţiei. Aceasta era o funcţie publică, activitatea lui fiind legată de pană şi călimară. Poate că şi de aici i-a venit ideea conceperii primului stilou din lume. Deşi după înfrângerea lui Tudor Vladimirescu pandurii erau vânaţi şi decapitaţi, Petrache Poenaru scapă, iar în 1826 primeşte o bursa franceză şi îşi completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris.

În 1827, la data de 25 mai, obţine Brevetul francez 3208 pentru “plume portable sans fîn, qui s’alimente elle-mASme avec de l’encre” (condei portaret fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală). Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit şi în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimină zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente spre a asigură un debit constant de cerneală, precum şi posibilitatea înlocuirii unor piese.

6. Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir

Dacă la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX, mulţi entuziaşti ai aviaţiei erau preocupaţi de construcţia avioanelor şi de pilotarea acestora, un tânăr pe nume Anastase Dragomir şi-a concentrat atenţia pe siguranţa aparatelor de zbor şi mai ales a pasagerilor de la bordul lor. Anastase Dragomir era pasionat, ca mulţi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviaţiei. A plecat în Franţa, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici şi-a perfecţionat propriul sau sistem pentru salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de accidente. La 3 noiembrie 1928, a înregistrat, în Franţa, cererea de brevet aa‚¬ş“Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne şi a obţinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru “cabina catapultabilă.



7. Pila Karpen -€“ Nicolae Vasilescu-Karpen

O pilă electrică, de producţie românească, furnizează energie de 56 de ani, fără întrerupere. Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu-Karpen, om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator a declarat, cu o jumătate de secol în urmă, că ea va funcţiona veşnic. În Muzeul Naţional Tehnic “Dimitrie Leonida” din Bucureşti există un obiect de patrimoniu care stă într-un seif metalic blindat, chiar în biroul directorului muzeului. Este vorba despre “Pila termoelectrică cu temperatură uniformă”, cunoscută sub numele de “Pila lui Karpen”, realizată în 1950. Aparatul este, de fapt, un perpetuum mobile, adică un dispozitiv care generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior.

Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, “Pila lui Karpen” se încăpăţânează să funcţioneze, aşa cum a prevăzut inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omenirii. Un aparat care să se mişte la nesfârşit, fără să primească impulsuri exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizaţiei actuale. În epoca modernă însă, acest vis a fost abandonat pe considerentul că ar fi o utopie. Cei ce au continuat totuşi să caute soluţia, au fost marginalizaţi, lumea oamenilor de ştiinţă considerându-i nebuni. Perpetuum mobile nu poate există. Cu toate acestea, un fizician român s-a încăpăţânat să-l construiască. Şi se pare că a reuşit. Nicolae Vasilescu-Karpen a început să lucreze la teoria unei pile electrice care să genereze energie la nesfârşit încă înainte de Primul Război Mondial. “Pila” a fost brevetată în 1922.  Era vorba, în fapt, despre două pile electrice legate în serie, care pun în mişcare un minimotor galvanometric. Acesta, la rândul sau, mişcă o paletă conectată la un întrerupător. La fiecare jumătate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru că la a două jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat în aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioadă cât circuitul este deschis. O astfel de pilă de proporţii ar putea alimenta o navă spaţială.

8. Cibernetică a€“ Ştefan Odobleja

Cibernetica este teoria controlului prin retroacţiune.. Termenul s-a răspândit mai ales în legătură cu sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupă de modul în care un sistem (digital, mecanic, biologic) prelucrează informaţiile şi reacţionează la acestea; tot cibernetica se interesează de modul în care sistemele se modifică sau permit modificări pentru a-şi optimiza acţiunile.. Medicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizate, publică în 1929 studiul “Metoda de transonanta toracica” în care enunţa pentru prima oară legea reversibilitatii.

9. Tunul Basilic a€“ Orban
Căderea Constantinopolului reprezintă numele sub care este cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al ÎI-lea, în data de 29 mai 1453. Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice aflate în existenta până atunci. Otomanii aveau o armată uriaşă, de aproximativ 80.000 a€“ 100.000 de oameni, dar sabiile şi săgeţile nu erau suficiente pentru a penetra colosala cetate bizantină. Ca atare, otomanii au angajat un inginer pe nume Urban sau Orban, de origine controversată încă, dar despre a cărui naţionalitate romană există destule probe.

10. Diorama – Grigore Antipa

Diorama este o reprezentare spaţială a unei porţiuni de peisaj, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine şi diverse alte obiecte asemănătoare, în scopul înfăţişării unui ecosistem şi creării impresiei unui peisaj real. Primul care s-a gândit la această formă de încadrare a naturii în peisajul citadin a fost naturalistul Grigore Antipa, biolog, zoolog, ecolog şi profesor universitar romană. El este întemeietorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Bucureşti, care îi poartă numele şi care, pornind de la reorganizarea să, în 1907, prezintă pentru prima oară dioramele biologice.

copyright: http://www.neuronu.ro


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s