Viaţa soldaţilor români din Afganistan: între MRE, amintirea nevestei şi gloanţele talibanilor

Posted: 21 Iunie 2011 in Uncategorized

Ce mănâncă soldaţii români în Afganistan? Cum dorm? Cum este să tragă cineva în tine? Cum sunt americanii? Dar britanicii? Am vorbit cu un militar al Armatei Române cu câteva stagii în Irak şi Afganistan la activ, care ne-a povestit despre cum trăiesc luptătorii români din Afganistan.

 

Viaţa soldaţilor români din Afganistan: între MRE, amintirea nevestei şi gloanţele talibanilor reportajMilitar roman in misiune in Afganistan

 

Prima dată îţi intră în alertă auzul: auzi focurile de armă, apoi văzul – încerci să vezi de unde se trage. În funcţie de pregătire şi de stăpânirea de sine încep reacţiile – unii sunt foarte efervescenţi, alţii sunt foarte tăcuţi, unii încearcă să îşi dea seama ce se întâmplă, alţii se acoperă cât mai bine. De obicei „efervescenţii” sunt cei care dau alarma: „SE TRAAAAGEEE!” apoi încep comenzile. Unii sunt foarte calmi şi foarte foarte calculaţi – fac lucrurile ca la carte, respectă întocmai procedurile. Acolo orice este variabil, în afara faptului că noaptea vine după zi – o situaţie se poate schimba total în câteva minute.

Cum arată o luptă în care au fost implicaţi militarii români? Eram într-o coloană mai lungă şi am fost atacaţi din dreapta. Trăgătorul de la mitralieră a auzit focurile şi a văzut şi mişcare la vreo 350 de metri în dreapta. S-au tras asupra coloanei 4-5 rafale, noi am intrat în dispozitiv şi partenerii au încercat să treacă la urmărirea atacatorilor, dar nu s-a putut din cauza terenului. Indivizii ăştia sunt foarte mobili: trag, lasă armamentul şi fug – imediat se transformă în localnici oarecare. TAB-urile româneşti sunt foarte respectate, au aşa, un aspect destul de fioros. Plus că au mitraliera de 14,5 care bagă spaima în ei pentru că o cunosc din războiul cu ruşii. Din păcate nicăieri nu se mai folosesc TAB-urile.

Viaţa pe front

Ce mănâncă soldatul român în Afganistan? Depinde de locul unde te afli. Dacă eşti într-o bază mare mănânci bine, mâncare caldă, de trei ori pe zi – minim. Dacă ajungi într-o bază izolată mănânci mai mult conserve şi MRE – Meal Ready to Eat, nişte pachete concentrate cu calorii multe. O mâncare uscată, care dacă o mănânci multă vreme îţi cam distrugi stomacul. Programul depinde de ce faci, de tipul de misiuni. Poţi să ai program de funcţionar, cu zile libere sau poţi intra în ciclul 8 ore patrulă, 16 ore odihnă şi apoi iar 8 ore patrulă. În general te adaptezi repede, adrenalina te ţine în funcţiune – posibilitatea ca baza să fie atacată în orice moment te ţine în alertă. Apoi îţi formezi bioritmul în aşa fel încât dacă ai 5 minute libere poţi adormi instantaneu.

 

Viaţa soldaţilor români din Afganistan: între MRE, amintirea nevestei şi gloanţele talibanilor reportajMilitar roman in misiune la Kandahar

 

Partenerii şi românii

Cu americanii ne-am înţeles extraordinar de bine: sunt foarte tari din punctul de vedere al tehnicii, sunt pragmatici şi au experienţă. Nemţii sunt ca nemţii: super-pregătiţi, aveau şi tehnica necesară, dar şi spirit de războinici. Olandezii sunt foarte bine pregătiţi, dar se bazează mai mult pe teorie. Britanicii sunt nebuni – le place războiul, chiar dacă au cele mai mari pierderi. Sunt experimentaţi şi dotaţi, au curaj – au cam tot ce le trebuie. Britanicilor le place cel mai mult dintre toţi la război, atitudinea lor este că sunt acolo unde trebuie să fie şi fac ceea ce trebuie să facă.

Dacă le place românilor la război? Oricărui luptător care este acolo ar trebui să-i placă, de-aia a ajuns acolo. Atitudinea românilor este ceva de genul: dacă tot am ajuns aici, haide s-o facem şi p-asta. Vine mai mult din spiritul de conservare, hai să ne facem treaba bine ca să ne întoarcem acasă la neveste.

Plecat în misiune

Poţi să pleci în misiune pentru două zile şi de fapt să te întorci peste două săptămâni, să mănânci atâtea MRE-uri până te caci căcăreze. Ajungi să dormi pe sau lângă Humvee, ori în Humvee cu căştile pe urechi. Uneori este atât de frig că îţi doreşti să dai foc la maşină ca să te încălzeşti – dar nu e voie, aşa că nu ai decât să rabzi şi să te gândeşti la nevastă. Uneori aştepţi din sfert în sfert de oră să te sune ăla de la 2 km de pe deal să-ţi spună că e OK, iar atunci când întârzie 5 minute îl suni disperat şi îţi spune că făcea flotări să se încălzească. Uneori merge pe şosea şi vezi câte o gaură care e dovada faptului că acolo a sărit cineva în aer cu tot cu şosea. Fiecare sârmă sau grămăjoară de pământ ţi se pare suspectă. Casca? Nu e grea, te obişnuieşti cu ea, oricum te întrebi dacă trece sau nu glonţul prin ea.

Comentarii
  1. Dimitry Petenko spune:

    din pacate guvernu de azi nu isi da seama ca mor bravi soldati romani pentru razboiul nenorocitilor de Americani imputiti…armata comunista era alta sa stiti…traiasca armata romana, huu NATO,UE,si America

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s